marți, 9 decembrie 2014

Invitatie de suflet


Fondatorii  Școlii  Naturii  în  Natură,  
Asociația  de  prietenie
„Conviețuirea Sibiu”, 


cu ocazia împlinirii celor 20 de ani de activitate neîntreruptă  în  slujba  educației  pentru  conviețuirea  armonioasă  cu natura și semenii,

 



Vă  invită  să  participați  joi,  18  decembrie  2014,  ora  10:00,  în cadrul  Cercului  Militar  Sibiu,  la  rememorarea  acestui  proiect educativ-formativ  de  nivel  european  prin  prezentarea  celor  patru volume scrise de către Bunicul - Iosif Derzsi:
 

1. Învățăturile Bunicului pentru cei mici și cei mari;
2. Invitație în Țara Oltului și Mărginimea Sibiului;
3. Ce pericole ne pândesc? Cum le putem preveni și evita?
4. Album: Școala altfel pe Valea Moașei.
 

Cărțile  se  pot  procura  după  lansare,  cu  plata  anticipată,  de  la unitatea Copy center „Sory” din Sibiu, str. George Coșbuc, nr. 21 în următoarele formate:
- Carcasă cu DVD;
- Carte tipărită cu imagini alb-negru;
- Carte tipărită cu imagini color.
 

Prin  achiziționarea  acestor  cărți,  în  care  sunt  încorporate învățăminte  prețioase  pentru  toate  vârstele,  veți  contribui  la  normalizarea și armonizarea vieții noastre cu natura și semenii.
Asemenea  cadou  de  Crăciun  nu  trebuie  să  lipsească  din  nici o bibliotecă.
Prezența dumneavoastră ne onorează!
Autorul și colaboratorii vă mulțumesc din suflet pentru participare!



Mesaj de recunoştinţă


Bunicul copiilor din Sibiu a fost salvat!

Am câştigat lupta pentru viaţă cu ajutorul unor medici cu „M” mare de la Spitalul judeţean Sibiu, dar şi datorită foştilor mei elevi, care la semnalul soţiei au făcut tot ce au putut pentru a găsi donatori de sânge pentru salvarea învăţătorului lor iubit.  
Pentru compasiunea lor exemplară le mulţumesc tuturor din suflet!

În mod special mă gândesc la Andreea, Ionuţ, Dana, Radu din Sibiu şi la Urdaş Alexandru din Franţa. Dragii mei nepoţi, sunt mândru de voi! Se vede că eforturile noastre au dat roade, aţi devenit oameni de mare omenie!

Sunt un om renăscut şi împlinit, gata să reiau cât mai grabnic munca de „Bunic învăţător” şi pentru alte generaţii de „nepoţi”, poate şi pentru copiii lor.

Domnul să vă dea sănătate să puteţi ajuta pe cei dragi şi pe alţi semeni aflaţi la necaz!

Bunica şi Bunicul vă iubesc şi
La mulţi ani Vă doresc!