joi, 3 decembrie 2015

Școala Altfel, care salvează vieți și valori


Fondatorii Şcolii în Natură, cu o experienţă de peste 20 de ani în domeniu, anunţă că au reluat cursurile de supravieţuire urbană și în natură, în şcolile sibiene.

Clasele cărora se adresează sunt cele de a lll-a, a IV-a şi a V-a, acesta fiind nivelul de vârstă în care receptivitatea este maximă. Autorii proiectului oferă aceste cursuri gratuit, în memoria victimelor tragediei din clubul Colectiv.

„Dorim să se conştientizeze faptul că implementarea cursului de supravieţuire în sistemul educaţional naţional nu mai este moftul cuiva, ci este o necesitate vitală. Să înţeleagă toţi responsabilii că într-o lume violentă, plină de pericole la tot pasul, alături de reaşezarea legilor în albia normată, pregătirea şi înarmarea elevilor cu cunoştinţe necesare pentru a fi în stare să acţioneze responsabil în orice situaţii de ameninţare a vieţii, în orice clipă şi oriunde în lume - este o necesitate vitală prioritară!  Să înţeleagă tot omul că este mult mai bine să prevezi, să previi şi să te pregăteşti temeinic pentru a face faţă oricăror situaţii de urgenţă extremă posibilă, decât să fii surprins nepregătit şi neadaptat la impactul unor evenimente nedorite, care pot periclita chiar viaţa. Sperăm că a venit timpul ca şi învăţământul românesc să ţină pasul cu cerinţele vremii în care vieţuim, adaptând programa şcolară la nevoile acestor decenii, acordând prioritate educaţiei preventive pentru securitatea vieţii. Orice întârziere va produce alte tragedii şi alte victime nevipovate", transmite losif Derszi, autorul manualelor de supravieţuire „Învăţăturile Bunicului pentru cei mari şi cei mici”

Proiectul intitulat „Cursuri de supravieţuire urbană și în natură"- a fost avizat de Inspectoratul Şcolar Sibiu.

Cei interesăţi de aceste cursuri gratuite şi de manualele de supravieţuire elaborate de practicieni se pot adresa coordonatorului şcolii: losif Derszi - „Bunicul" - la telefoanele 0749 052 731 şi 0269 313530.

extras din Sibiu 100% www.sibiu100.ro 
ediția 22.11.2015































luni, 30 martie 2015

https://drive.google.com/file/d/0BzzzFpp6UG7gR1gwWmZvbXlzNTQ/view?usp=sharing SCOALA ALTFEL IN SCOALA NATURII - ALBUM - download 1,5 GB!